joi, 29 mai 2014

Știrul nu este bun doar de dat la porci. Cum putem face bani cultivându-l inteligent


Considerat bun doar de dat la porci, știrul este o plantă care, utilizată corect, poate face minuni pentru sănătate și genera profituri frumoase fermierilor. 
Există peste 30.000 de tipuri de plante comestibile. Chiar dacă pare greu de crezut, doar o mică parte din acestea sunt cultivate la scară largă. Aproximativ 30 de asemenea plante, inclusiv grâul, porumbul, orezul, reprezintă 95% din hrana vegetală consumată de oameni, ceea ce înseamnă că populația nu profită de „zestrea” primită de la natură. Printre plantele uitate și hulite se numără și știrul.
Dacă în prezent, știrul sau amarantul este luat în seamă de fermieri doar ca furaj pentru porci, în antichitate era considerat o plantă-minune. Cultivate de mai bine de opt milenii, „boabele lui Dumnezeu” sunt mult mai hrănitoare decât porumbul sau grâul, grație conţintului echilibrat de protein, bogat în substanţe nutritive, vitamine (A, K, complexul de B-uri, C, E, acid folic), săruri minerale (cal­ciu, fier, mag­neziu, potasiu, zinc, cupru) şi aminoacizi. Amarantul este și un excelent energizant şi un remediu aproape mi­raculos, ameliorând durerile he­mo­roi­dale şi tratând răceala, dia­reea, tul­burările nervoase, diversele afecţiuni ale pielii. Cu sirop de ştir erau hrăniţi toţi copiii nou-năs­cuţi, iar războinicii îl consumau pentru a dobândi energie şi putere în cam­paniile lungi şi dure. Știrul conține squalenul, un compus antioxidant puternic, care ajută la prevenirea cancerului.
De la ştir se consumă atât partea verde, tulpina şi frunzele, cât şi se­min­ţele. Frunzele, asemănătoare ca aspect, dar şi ca gust, cu spanacul, îl pot înlocui pe acesta cu succes. Se pot adăuga la ciorbe, tocăniţe sau salate. Seminţele sunt mai sănătoase consu­mate crude, însă se pot prăji. Planta poate fi recoltată atunci când ajunge la o înălţime de 25-30 de centi­metri, cel mai propice mo­ment fiind în luna august. Frunzele, folosite ca ingre­dient alimentar, se culeg din partea cea mai de jos a tulpinii, pe întreg parcursul verii şi până toamna târziu. Seminţele sunt bune de cu­les atunci când se scutură uşor. Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este bene­fic în bolile de fi­cat şi ini­mă, pentru com­baterea in­fecţiilor şi tulbu­rărilor gas­­tro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet, obezitate, boli de piele, sto­matită, pa­rodontoză, ulcer, ateroscle­roză. Au existat ca­zuri când copii bolnavi de enurezis (eli­minarea invo­lun­tară a urinei) s-au vin­decat cu ceai de ştir într-o săptămână.
Pentru fermieri, știrul, grație conținutului de substanțe care i-au adus renumele de „boabele lui Dumnezeu”, poate fi o alternativă profitabilă la culturile de grâne, care necesită îngrășăminte, pesticide, erbicide sau fungicide chimice. Lipsa diversității în agricultură are un cost ridicat. Mai mult de două miliarde de oameni, în special cei din țările subdezvoltate, suferă de foame sau de pe urma faptului că nu se alimentează cum trebuie. Potrivit AVRDC – The World Vegetable Center, o organizație internațională non-profit, înființată în urmă cu peste patru decenii, care susține consumul și cultivarea de legume sănătoase, populația are de suferit de pe urma faptului că nu consumă legume și fructe bogate în substanțe nutritive. Efectele sunt multiple, de la malnutriție la deces.
Faptul că nu există culturi variate de plante cu un conținut bogat în substanțe nutritive se vede și în numărul tot mai mare de persoane care suferă de obezitate. În prezent, peste 1,4 miliarde de oameni sunt obezi. De aceea, culturile precum cele de știr sunt importante, deoarece plantele de acest tip rezolvă și partea legată de alimentația populației, dar și cea legată de conservarea mediului și practicarea unei agricultură sustenabilă, datorită faptului că nu necesită chimicale pentru o recoltă bogată. Totodată, știrul este o plantă rezistentă la secetă, asemeni sorgului, ceea ce poate fi caracteristică utilă în condițiile în care zonele afectate de lipsa precipitațiilor se extind către nordul continentului.
Bineînțeles că există mai multe varietăți de știr, multe dintre ele fiind folosite mai ales în scop ornamental. Varietatea Copperhead (amaranthus cruentus) este una dintre ele. În Statele Unite se fac cercetări pentru obținerea de hibrizi. Institutul Rodale a demarat studiile pentru crearea unui nou soi, iar cercetările au fost definitivate de Universitatea din Nebraska. S-a ajuns astfel la un soi cu un randament ridicat, care se pretează la recoltarea mecanică.
Pentru cei care nu dispun de suprafețe mari, știrul poate fi o soluție pentru utilizarea eficientă a spațiului, deoarece poate fi plantat în zone umbrite de copaci sau ziduri, plantele se dezvoltă frumos chiar dacă sunt îngrămădite. Totuși, distanța ideală dintre plante este de 30-60 de cm, la o adâncime de 2,5-5 centimetri, iar perioada optimă de plantare este de 18 grade Celsius. Se poate obține o recoltă de circa 450 de kilograme de semințe de pe o suprafață de circa 40 de ari, adică mai puțin de jumătate de hectar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu