vineri, 30 mai 2014

FOTO. Afacere în familie: O fermă cu peste 2.000 de iepuri

Afaceri cu iepurii


Fermierul rus Alexandr Surovîi crește iepuri de 5 ani. Și-a început afacerea de familie într-un sătuc în care infrastructura era slab dezvoltată, dar a reușit să construiască o afacere de succes. Cu ajutorul membrilor familiei, în număr de aproape 20 de oameni, au grijă de 200 ha de teren arabil pe care se cultivă furaje, dar și pe care cresc peste 2000 de iepuri de diferite specii. Carnea este realizată on-line și este vândută chiar și la 450 de km de ferma propriu-zisă.
Cum a început?
„Douăzeci de ani în urmă familia mea s-a mutat în satul „Staroe Kaplino”, Breansk, Rusia. Acolo activam în așa-zisele „colhozuri”. Dar după ce au fost destrămate am plecat în lumea mare pentru a ne găsi de lucru. Soțiile au rămas acasă cu copii, dar noi lucram pe unde apucam: ba prin Moscova, ba prin Siberia. A fost destul de greu. Dar iată că în toamna anului 2009, nepotul meu m-a convins că ar fi bine să revenim și să încercăm să facem ceva la noi în sat. E timpul să lucrăm pentru noi!”, își amintește Alexandr Surovîi despre cum și-a început viața de fermier.
02  ferma img 7336
Prin ordinul gubernatorului regiunii Breansk a fost construit drumul către ferma, care inițial era doar o încăpere de 9 metri pătrați, fără electricitate, apă și fără surse de încălzire.
De ce iepuri?
Alexandr Surovii susține că înainte de a începe afacerea a făcut investigații pe piața alimentară și a depistat deficitul cărnii de iepure pe rafturile magazinelor.
„Cunicultura este o afacere profitabilă. Carnea de iepure este dietică, este săracă în grăsimi, este destul de ușoară, savuroasă și are un gust deosebit de celelalte feluri de carne pe care le consumăm zi de zi”, adaugă fermierul.
iepuri2
Au acumulat experiența vizitând diferite ferme de creștere a animalelor. Și s-au oprit la iepuri. „Poate nu atât iepurii ne-au întrat în suflet, dar cât cuștile în care aceștia habitau. Sunt atât de complicate, au peste 600 de piese. Este vorba despre vestitele „Cuști Mihailov”, pe care orice crescător de iepuri din Rusia le cunoaște,” mai povestește fermierul.
Au început cu doar două astfel de cuști, iar acum au peste 200 și tot atâtea mai urmează încă să construiască. „Sunt constructor de profesie, deja le pot face și fără instrucțiuni”.
iepuri3

Cuștile au fost inventate de savantul rus Igor Mihailov și mai sunt numite „iurta. Au o culoare roșie – albă, care parcă amintesc de culorile ambulanțelor.
Inițial, ferma avea doar câțiva ari de teren, ca în final să ajungă la circa 200 de ha de teren arabil și pășuni, pe care, pe lângă cele 2000 de specii de iepuri, mai cresc și alte animale: oi, gâște, rațe, găini, porci, viței. Și toate sunt hrănite cu furaje, grâu, secară, cartofi, tot ce crește pe teritoriul fermei.
ferma
Mascota fermei
Ferma are și o mascotă. Un iepure „sălbatic”. A fugit când era micuț din cușca sa și nimeni nu i-a raportat absența. Abia peste câteva luni l-au observat. O zi întreagă au încercat să-l prindă, dar în zadar. L-au lăsat în pace. Acum locuiește pe teritoriul fermei, și doar seara poate fi observat, când se apropie de vreo cușcă ca să mănânce.
iepuri4
Afacere de familie
Ferma este întreținută de 20 de lucrători, în mare parte rudele fermierului. Iată ce povestește acesta.
„Avem o afacere de familie. Bunăoară, tractoristul este fratele meu mai mare Serghei, finul meu Arteom construiește cuștele pentru iepuri, iar Petru, un alt frate, este sudor. Sora mea Ludmila curăță și hrănește animalele, iar soția mea Elena s-a recalificat din paramedic în medic-veterinar și are grijă de sănătatea animalelor. Fiul meu Pavel se ocupă de logistica fermei, iar fiica mea Iulia, din Moscova, promovează intens activitatea fermei pe rețelele de socializare și administrează site-ul fermei noastre. Și eu am urmat niște cursuri cu specialitate agricolă. Supraveghez activitatea fermei și iau decizii. De lucru avem mereu, în special vara. Uneori ducem lipsă de brațe de muncă pentru că ne extindem, dar ne descurcăm!”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu