Mierea este unul dintre puţinele produse moldoveneşti a cărei cotă pe piaţa europeană creşte continuu. Anual ţara produce aproximativ 4-5 mii de tone de miere. Experţii sunt convinşi că într-o perioadă scurtă de timp Republica Moldova îşi poate cel puţin dubla producţia de miere şi exporturile.
Un jurnalist al Centrului de Informare al Vecinătăţii Europene a vizitat o companie moldovenească care intenţionează să exporte în Europa nu mai puţin de 100 de tone de miere de cea mai bună calitate în termen de patru ani. Acest lucru a fost posibil datorită programului EAST Invest finanţat de Uniunea Europeană, care sprijină întreprinderile mici şi mijlocii nu doar să găsească parteneri, ci şi să afle despre cerinţele, oportunităţile şi condiţiile de pe pieţele europene.
Ion Cosneanu deţine o mică afacere de familie în oraşul Orhei. Pentru prima dată în acest an, compania sa Roxinform Grup a exportat 21 de tone de miere în Franţa. Omul de afaceri livrează, de asemenea, cantităţi mici de miere în Marea Britanie, şi are un acord provizoriu de export cu Italia. Omul de afaceri intenţionează să vândă şi în alte state europene: în Germania şi Scandinavia. În trei sau patru ani, el planifică să exporte în Europa nu mai puţin de 100 de tone de miere de cea mai bună calitate.
„Posibilitatea de a-mi vedea mierea pe piaţa europeană a fost oferită de programul EAST Invest, programul ce facilitează comerţului regional. Ne-a ajutat nu doar să găsim parteneri în Franţa, ci şi să aflam mai multe despre cerinţele impuse cu privire la produse, condiţiile de export şi oportunităţile de promovare a produsului nostru în străinătate.”
Atractivitatea noastră constă în calitate, nu în cantitate
Partenerul de afaceri al domului Cosneanu în Franţa este Naturalism France, unul dintre cei mai mari producători de miere din Europa, care importă miere din China, America Latină şi alte regiuni. Exportul din Republica Moldova nu poate concura cu alţi furnizori la capitolul cantitate. Cu toate acestea, potrivit experţilor francezi, interesul pentru mierea din Moldova constă în calitatea sa.
„În luna ianuarie sau februarie 2014, intenţionez să merg în Franţa, să vorbesc cu clienţii şi să aflu mai multe despre doleanţele şi cerinţele acestora", spune Ion Cosneanu. „Acolo, vom aproba şi lista cu echipamente, pe care dorim să le procurăm pentru a îmbunătăţi tehnologia de producere a mierii. Vom ţine cont de toate detaliile, astfel încât să nu existe nici un fel de reclamaţii cu privire la produsul nostru.”
Statul rambursează agricultorilor 30% din costul echipamentului, plus 10% în cazul în care fermierul este mai tânăr de 30 de ani. Ion Cosneanu se încadrează în această categorie. În prezent, el livrează miere în Franţa în containere de 300 kg, care au fost în mod special achiziţionate în Ungaria, pentru a corespunde standardelor impuse de UE. În viitor, tânărul om de afaceri doreşte să ambaleze mierea în special pentru piaţa europeană. Ion a înregistrat deja o marcă care va fi folosită pentru toate produsele companiei sale.
Mierea este unul dintre puţinele produse din Republica Moldova, a cărui cotă pe piaţa europeană creşte continuu. Anual ţara produce aproximativ 4-5 mii de tone de miere, dintre care 1,5-2 mii de tone sunt exportate în special în ţările europene. Experţii sunt însă convinşi că într-o perioadă scurtă de timp Republica Moldova îşi poate cel puţin dubla producţia de miere şi exporturile.
Dezvoltarea industriei a fost anterior îngreunată din cauza lipsei pieţii de desfacere, din cauza tehnologiilor învechite şi a facilităţilor slabe. Datorită proiectului EAST Invest, situaţia s-a îmbunătăţit. Inga Leontean, membru al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, declară că intenţionează să trimită mai mulţi apicultori moldoveni în Franţa în vara anului 2014, astfel încât aceştia să se poată familiariza cu practicile apicultorilor francezi şi să studieze tehnologiile de procesare a mierii în perioada când aceasta este colectată.
Promovarea produselor şi organizarea producţiei
Programul EAST Invest finanţat de UE a fost lansat la începutul anului 2011 la iniţiativa Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ şi Industrie (Eurochambrеs), care introduce programul prin intermediul a 84 de parteneri din statele UE, Parteneriatul Estic şi Turcia. În Republica Moldova, partenerul este Camera de Comerţ şi Industrie. Mihai Bîlbă, Director al Departamentului Relaţii Economice Externe al Camerei de Comerţ şi Industrie, înţelege scopul principal al programului în sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, în atragerea investiţiilor şi dezvoltarea cooperării cu partenerii europeni.
„Am desfăşurat mai multe seminare pentru oamenii de afaceri din Republica Moldova conform programului EAST Invest", declară Bîlbă. Prin intermediul acestui program, zeci de reprezentanţi ai organizaţiilor care sprijină afacerile din Republica Moldova au participat la şedinţele EAST Invest Academy privind comerţul internaţional şi promovarea exportului. Şedinţele au avut loc în Ucraina, Franţa, Belgia şi Republica Moldova. Experienţa valoroasă a fost, de asemenea, obţinută prin participarea la expoziţiile specializate în Italia, Spania şi alte state UE.
Ludmila Rotaru, unul dintre managerii de proiect din Republica Moldova, scoate în evidenţă o caracteristică specială a programului EAST Invest: „Acesta este conceput să sprijine afaceri concrete şi, în acelaşi timp, să promoveze interesele comune ale exportatorilor. La seminarele organizate în cadrul programului, am ajutat antreprenorii să deprindă practicile europene de promovare a produselor, controlul calităţii şi organizarea producţiei.”
Mai multe produse în drum spre Europa
Compania Metar-Grup a fost înfiinţată în anul 2007 şi are ca activitate producerea amestecurilor pentru construcţii şi a dispersiilor apoase. Până în prezent, produsele s-au vândut doar pe piaţa internă. „În cadrul programului EAST Invest, am participat la seminarul pentru exportatori", spune Adrian Tătaru, manager al companiei, responsabil pentru calitate şi tehnologie. „M-am familiarizat cu unele aspecte de vămuire, logistica privind exporturile, precum şi specificul lucrului pe pieţele externe. Următoarea etapă a constituit excursia la expoziţia Construmat în Barcelona în luna mai 2013. De acolo, am adus numeroase idei privind dezvoltarea întreprinderii şi contracte noi cu partenerii străini. Acum, vom organiza exporturile de produse".
O altă întreprindere mică din satul Mereni, Mercomez-Lu, are ca activitate procesarea cărnii. Diverse produse cu această marcă sunt vândute în cinci magazine specializate. „După ce am participat la seminarul EAST Invest, împreună cu experţi din ţările Parteneriatului Estic, şi după excursia la Torino în luna octombrie 2012, am revizuit o mare parte din munca noastră", spune Lilia Baciu, director al Mercomez-Lux. „Cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie, am introdus sisteme moderne de control a calităţii ISO-2200 şi ISO-9001; am început să folosim mirodenii şi reţete împrumutate de la partenerii noştri germani şi am dezvoltat o nouă linie de producţie de alimente europene. Sunt sigură că, cu aceste produse vom intra în curând pe piaţa UE."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu