De 30 de ani, în grădina unor gospodari din satul Pârliţa, raionul Soroca, cresc tot felul de plante exotice, atât decorative, cât şi fructifere.
Este vorba despre Nina şi Ion Rotaru, care au luat unele specii de la Grădina Botanică din Chişinău, iar altele le-au fost transmise de către copii şi prieteni de peste hotare. În grădina familiei Rotaru sunt cultivate în jur de 25 de specii de plante exotice – fructifere și decorative, relatează TRM.
Spre exemplu, smochinul crește aici de circa 30 de ani și are o înălțime de aproape trei metri. Deși cei mai mulţi vizitatori nu recunosc arborele, sunt câțiva care identifică smochinul după fructe și frunze. "Secretul creșterii nu este complicat: Am bătut niște cuie în pământ, iar crengile sunt aplecate și fixate de aceste cuie. Mai mult crengile tinere se fixează, pentru că cele bătrâne nu prea îngheață", spune Ion Rotaru.
În grădina celor doi gospodari este și un curmal, care în acest an a dat primul rod. Stăpânii au plantat şi corni, ale căror fructe sunt galbene, iar la gust sunt ca cele roșii, doar că puțin mai dulci. De asemenea, sunt prezente și diferite specii autohtone de arbori şi arbuşti, cum ar fi: alun (7 soiuri), păr (15), măr (10) ș.a. Din grădină nu lipsesc nici plantele necesare pentru prepararea bucatelor.
O mândrie a lor sunt și perele în două culori - galbenă și cafenie. Fructele se păstrează până în luna aprilie, dacă sunt ținute la răcoare.
Oaspeților de peste hotare Ion Rotaru le spune că, crește ciocolată pe copac, iar dacă nu este crezut, le arată copacul de curmal atunci când fructele sunt coapte. "Copacul de ciocolată nu este altceva decât curmalul de China, fructele căruia se coc înainte de brumă", afirmă Ion Rotaru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu