În anul 2013, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei), conform estimărilor preliminare, a înregistrat o creştere cu 38,3% faţă de anul 2012.
Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea accentuată a producţiei vegetale - cu 61,8%, iar producţia animalieră a crescut cu 0,7%. Acestea sunt datele Biroului Naţional de Statistică.
Potrivit Elenei Orlov, şefa Direcţiei statistica agriculturii şi mediului de la BNS, analiza impactului diferitelor tipuri de producţie asupra ritmului volumului fizic al producţiei agricole în anul 2013 faţă de anul 2012 indică precum că influenţa pozitivă mai semnificativă a avut-o creşterea producţiei de cereale şi leguminoase boabe de 2,2 ori, floarea-soarelui – cu 66,6%, sfeclă de zahăr – cu 59,5%, cartofi – cu 31,5%, legume – cu 28,8%, struguri – cu 21,0%, care a generat majorarea producţiei globale agricole.
Ponderea producţiei vegetale în totalul producţiei agricole a constituit 72%, iar producţiei de animale i-a revenit 28%. Creşterea producţiei vegetale (şi, respectiv, a ponderii acesteia în total producţia agricolă) în anul 2013 faţă de anul precedent a fost generată de creşterea recoltei medii la toate culturile agricole. Astfel, producţia medie la un hectar de porumb a crescut de 2,5 ori, de soia – de 1,9 ori, floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr – de câte 1,8 ori, de grâu – de 1,7 ori, de orz – de 1,6 ori, de cartofi – de 1,3 ori.
Creşterea producţiei animaliere cu 0,7% a avut loc datorită majorării volumului producţiei de vite şi păsări cu 32,6% în întreprinderile agricole şi al producţiei de lapte cu 1,5% în gospodăriile populaţiei şi în cele ţărăneşti (de fermier).
În anul 2013, întreprinderile agricole au produs partea principală a volumului de sfeclă de zahăr – 94%, rapiţă – 92%, soia – 84%, floarea-soarelui – 83%, tutun – 76% şi cereale şi leguminoase pentru boabe (exclusiv porumb) - 72%.
Totodată, 85% din volumul total de cartofi şi legume, 73% de struguri, 66% de porumb pentru boabe, 97% de lapte, 65% de carne, 60% de ouă au fost produse de gospodăriile populaţiei şi de cele ţărăneşti (de fermier).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu